aripăînzbor

Îmi plac oamenii fericiți pentru că știu zbura.
Sunt un om ce merge pe sîrmă,
de la înălțimea la care pașii mei
măsoară lumea,
toate durerile sunt mici
și neînsemnate.
Atât de neînsemnate, că,
de mi-aș da drumul,
m-aș risipi curcubeu
și-aș săruta pământul
în marginea de răsărit.
Privesc stelele și plutesc,
nu mai deschid aripile,
le-am împrumutat pescărușilor
să străbată cu ele marea.
Mie mi-am păstrat cuvintele,
să-mi agăț sufletul de ele
ca de o ancoră.