aripăînzbor

Îmi plac oamenii fericiți pentru că știu zbura. Sunt un om ce merge pe sîrmă, de la înălțimea la care pașii mei măsoară lumea, toate durerile sunt mici și neînsemnate. Atât de neînsemnate, că, de mi-aș da drumul, m-aș risipi curcubeu și-aș săruta pământul în marginea de răsărit. Privesc stelele și plutesc, nu mai deschid aripile, le-am împrumutat pescărușilor să străbată cu ele marea. Mie mi-am păstrat cuvintele, să-mi agăț sufletul de ele ca de o ancor